MINTEA:
Ne grăbim.
Avem multe de făcut.
Ținte de atins.
Proiecte de terminat.
Mai este atât de puțin timp…
INIMA:
Și când vei începe să trăiești?
MINTEA:
Dar tocmai pentru asta alerg.
Ca să construiesc un viitor mai bun.
Ca să fiu în siguranță.
Ca să nu-mi lipsească nimic.
INIMA:
Și ce înseamnă „nimic”?
MINTEA:
O casă.
Un salariu mai bun.
Mai multă stabilitate.
Recunoaștere.
Respect.
INIMA:
Și dacă le vei avea pe toate…
vei avea și liniște?
MINTEA:
Nu știu.
Poate.
Sau poate voi avea alte obiective.
INIMA:
Observi?
Mereu mai există un „după”.
După promovare.
După concediu.
După ce cresc copiii.
După ce termin proiectul.
După ce…
Și viața?
Viața când începe?
MINTEA:
Nu mă speria.
Fac tot ce pot.
Toată lumea trăiește așa.
INIMA:
Știu.
Dar faptul că mulți merg pe același drum nu înseamnă că este și drumul potrivit pentru tine.
MINTEA:
Mi-e teamă să mă opresc.
Dacă pierd ritmul?
Dacă rămân în urmă?
INIMA:
În urmă față de cine?
Viața nu este o cursă.
Și nici nu există o linie de sosire la care să primești premiul pentru cel mai ocupat om.
MINTEA:
Atunci ce contează?
INIMA:
Îți amintești dimineața aceea în care ai băut cafeaua fără grabă?
Sau seara în care ai râs atât de mult încât ai uitat să te uiți la telefon?
Îți amintești îmbrățișarea unui prieten?
Vocea mamei?
Mâna copilului care ți-a căutat palma?
Ai observat cât de rar apar, în cele mai frumoase amintiri, lucrurile pe care le-ai cumpărat?
MINTEA:
Atunci de ce alerg atât?
INIMA:
Poate pentru că ai confundat mijloacele cu scopul.
Munca este importantă.
Responsabilitatea este importantă.
Visurile sunt importante.
Dar ele sunt menite să susțină viața.
Nu să o înlocuiască.
MINTEA:
Și dacă mâine aș încetini puțin?
INIMA:
Nu încetini doar mersul.
Încetinește și judecata.
Ascultă înainte să răspunzi.
Privește înainte să treci mai departe.
Respiră înainte să spui că nu ai timp.
MINTEA:
Crezi că voi reuși?
INIMA:
Nu trebuie să reușești perfect.
Trebuie doar să începi.
Viața nu se schimbă într-o zi.
Dar uneori se schimbă printr-o singură alegere făcută conștient.
MINTEA:
Atunci…
astăzi aleg altceva.
Aleg să nu mă mai întreb doar cât am realizat.
Ci și cât am fost prezent.
Aleg să mă bucur sincer atunci când omul de lângă mine reușește.
Aleg să nu-mi mai măsor valoarea doar în rezultate, ci și în bunătatea cu care trec prin lume.
Aleg să-mi ascult corpul înainte să-mi ceară să mă opresc.
Aleg să-mi privesc familia fără să mă grăbesc.
Aleg să spun „mulțumesc” mai des.
Și „iartă-mă” înainte să fie prea târziu.
Aleg să-mi amintesc că adevărata bogăție nu este ceea ce adun.
Ci ceea ce las în urma mea, în inimile oamenilor.
INIMA:
Atunci…
bine ai venit acasă.
Nu într-un loc.
Ci în tine însuți.
🌿 O întrebare cu care să rămâi…
Dacă, pentru câteva clipe, Mintea și Inima ta ar sta de vorbă în liniște…
care dintre ele ar vorbi prima?
